Între semnele vremurilor Dumnezeu a întins sârma. .
Sa ne agațe la uscat hainele spălate in sângele sfânt. .
Ele sunt pânzele lumii in care sufla Duhul și cârma…
răsucită spre cer de pe pluta naufragiată numita pământ

Mâinile Lui ridicate ca o cruce pe sprânceana de munte …
Prind albiturile in lacrimi fierbinți plânse in curs de milenii…
Și sudoarea transfigurării ii atârna pe chip iar pe frunte. .
Ghimpi pătrund hulpavi in ale înțelepciuni sfinte domenii. .

Și inca odata, inca odata se apleacă in albia iubirii divine și-apucă. .
Garderoba unui pierdut in păcat și o curățește in rănile Lui. .
O stoarce cu delicatețe de fire in dumnezeirea din El și o uscă. .
Cu glasul soptit din buze crăpate de sete in umăr de grui.

S-a umplut uscatul de flamurile păcii cu cerul in senin…
Vijeliile nu poate smulge neprihaniri din mâini ce au ridicat universul …
Eu ancorat pe linia îngustă de fir ma bucur, suspin. .
Cu lacrimi ii scriu povestea și ii cânt in splendoare armonia și versul

Măreția și simplitatea retușează și îmbracă tabloul …
Atarnandu-l in galeria conștiinței noastre rebele. .
Și ne deschide ferestrele largi înspre soare iar hubloul …
Înspre cântecul ancestral a unui cor de comete și stele

Nu mai ai Mare Spălător mult de lucru in murdăria de lume …
Firul de sârmă se aproapie de ultimul țăruș împlântat in țărână. .
O sa îți indrepți șalele in tronul de slavă dintr-a lumii cutume …
Printre nemuritori ce își închina hainele spălate de-a Ta mână!

Amin!